Scrisoare de pe front, catre DEEA… Ziua a doua…

Simbata 12 Decembrie 2009

Ora 8:33:53 AM GMT

Scrisoare de pe front, catre DEEA…

Ziua a doua…

Pina sa ne acopere Pamintul lui Dumnezeu, azi-noapte, ne-a mingiiat gerul naprasnic lasat tocmai din tariile albastre ale cerului inalt de peste noi… Toata noaptea a trosnit atmosfera de incrincenare inghetata… Aerul in aschii de gheata sticloasa ne-a injunghiat plaminii obositi de atita praf de pusca… Greu mai este de suportat frigul, gerul, gheata… Greu… Aschiile de amintiri… Chiar si aburul expirat cu zgircenie din gurile noastre capata contururi de flori de gheata… Frigul si deznadejdea de jur imprejurul soldatilor completeaza tabloul trist al unei Imagini de Neimaginat… Totul se rezuma la frig, frig si iara frig…

Prin vene ne curge singe inghetat. Ce bine ne-ar prinde acum o cana doua de vin fiert… Ce bine… Imi iau gindul de la cana de vin, care oricum este numai in imaginatia mea si mi-l intorc la ceea ce ar fi trebuit sa fie un colt de rai, unde verdele si caldura ne-ar fi dezmierdat fara patima dar cu toata greutatea unei vieti indestulate moral…

Ingheti moral, ingheti psihic, ingheti definitiv, ingheti iresponsabil si iremediabil trist… Cum poti construi ceva din NIMIC?…Cum poti visa la moliciunea catifelata a unui pat de acasa, cind Datul iti este stabilit aici, pe fundul acestei transee nenorocite?… Amalgam, de furie, disperare si deznadejde dezbracata de orice speranta…

Sarmane si bolnave ginduri de soldat rastignit pe o cruce nemernica faurita din os de drac… Alb si Negru, doua fatete ale aceluiasi destin… Singe si carne amestecate din belsug cu noroi militar… Flashuri de amintiri sparte ale unei vieti irosite in zadarul unui destin spart…

Fumez si incerc sa-mi continui scrisoarea, incerc sa-mi ordonez noiamul de ginduri apuse, dar nestinse…Fumez si incerc sa gindesc… Dar oare mai pot?… sa gindesc, ori delirul ma cuprinde in bratele lui si ma saruta apasat pe gura golita de saliva??…

Putin mai incolo, in transeea impietrita, un coleg isi suspina plecarea mamei, in dreapta lui, un altul incremenit de vestile de acasa, incearca parca sa se lipeasca si mai mult de seva pamintul rece… Cit vezi cu ochii, doar cruci si cimitire militare…

Cit vezi cu ochii, doar cruci si cimitire militare…

Gindul ca Romania moare in fiecare zi, putin cite putin, ma sminteste, legindu-mi putintele de incheieturile incaltate in bocanci fara sireturi…si fara suflet…